MEDITAŢIE ASUPRA IDEII DE SALT ÎN EVOLUŢIA UMANĂ
de Gheorghe Cionoiu (2-1-2006)

(comentariu pe marginea articolului “Eroare sexualistă” din data de 2. 12. 2005 din forumul “ACUM” al publicaţiei „Romania Liberă În Viitor”: www.romanialibera.com)

Deşi conţine câteva afirmaţii discutabile, articolul domnului Zob Gheorghe are marele merit de a propune o temă de dezbatere de o importanţă deosebită.

***Problema deviatiei sexuale face parte din grupul problemelor deviatiilor biologice ale satisfacerii celor trei necesitati ale partii materiale a omului: nutrirea, conservarea, reproducerea.***

Deşi oarecum adevărată, în contextual articolului această afirmaţie denotă că autorul are o viziune materialistă simplistă asupra lumii. Îndrăznesc să fac această afirmaţie deoarece autorul ignoră faptul că omul are prin natura sa în afara dimensiunii biologice şi o dimensiune spirituală, transcendentă. Problema devianţei sexuale este înainte de toate o problemă existenţială – deviantul este incapabil să perceapă imperativul transcendental transmis de maxima „toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos” (I. Corinteni 6. 12).

***Existenta si devenirea biologica a omului poate fi originata dar nu poate fi finalizata in intelesul de a-i sti scopul spre care tinde si apoi a actiona in consens.***

Privită prin prismă creaţionistă această afirmaţie este complet falsă. Toate marile religii susţin în fond că omul reprezintă culmea creaţiei şi că sensul existenţei umane este de a stăpâni natura respectând legile acesteia – inclusiv cele care dictează reproducera propriei specii.

Privită pin prismă evoluţionistă această afirmaţie este corectă şi, întrucât reproducerea este motorul evoluţiei, poate genera întrebarea dacă societatea trebuie să le permită homosexualilor să-şi aducă aportul biologic la perpetuarea speciei. Condiţia necesară ca homosexualitatea să poate fi acceptată ca alternarivă echivalentă cu heterosexualitatea este ca homosexualii să poată avea copii biologic proprii. Tehnologia modernă face acest lucru posibil – fecundarea naturală poate fi înlocuită cu fecundarea artificială realizată cu concursul băncilor anonime de spermă respectiv ovule sau cu clonarea, mama naturală poate fi înlocuită cu mama de împrumut (poate într-un viitor nu prea îndepărtat cu maşina de clonat sau chiar cu un uter artificial implantat în abdomenul unui bărbat).

***Acum omul, mai mult decat in secolul trecut are in spate necesitatea biologica a saltului in evolutie si se afla in fata posibilitatii faptuirii acestui deziderat.***

În ansamblul ei afirmaţia, din care transpare din nou viziunea pur materialistă a autorului, este profund greşită. Afirmaţia este totodată foarte periculoasă, întrucât conţine o afirmaţie incontestabil adevărată – folosirea tehnologiei actuale i-ar permite într-adevăr speciei umane realizarea unui salt biologic însă nimeni nu poate şti care ar fi consecinţele sociale şi biologice ale acestuia (experimentul cu oaia Dolly a demonstrat riscurile biologice ale clonării). Subliniez că din perspectiva reproducerii se poate vorbi de salt biologic doar dacă ne referim la clonare sau la manipularea fondului genetic al omului (realizată pe cale chimică, fizică sau prin inginerie genetică).

Pentru ca eliminarea pretinsei discriminări a homosexualilor să fie perfectă, trebuie să li se acorde acestora şi dreptul de a avea copii biologic proprii. Din punct de vedere tehnologic realizarea acestui deziderat a devenit posibilă, dar câtă vreme se apelează doar la mijlace convenţionale (bancă de ovule şi mamă de împrumut) transpunerea sa în practică nu implică nici un salt în evoluţia omului ca fiinţă biologică ci doar o mutaţie majoră pe scara de valori etice a societăţii.

Consider că se impun următoarele precizări referitoare la aspectul etic al problematicii adopţiei şi al problematicii dreptului de a apela la serviciile unei mame de împrumut:
În condiţiile în care societatea permite cuplurilor heterosexuale să apeleze la serviciile mamelor de împrumut, saltul de la situaţia în care societatea nu permite cuplurilor homosexuale să adopte copii, la situaţia în care aceste adopţii sunt permise, este mai semnificativ decât saltul de la situaţia în care aceste adopţii sunt permise dar apelarea la serviciile unei mame de împrumut interzisă, la situaţia în care li acordă şi acest drept.
În condiţiile în care societatea permite cuplurilor homosexuale să adopte copii, saltul de la situaţia în care utilizarea mamele de împrumut este pe deplin interzisă la situaţia în care la serviciile lor pot apela doar cupluri heterosexuale este mai semnificativ decât saltul de la cea de-a doua situaţie la situaţia în care dreptul de a apela la serviciile mamelor de împrumut este acordat şi cuplurilor homosexuale.

*

Oswald Spengler afirma că epoca în care trăim este una de progres extraordinar a civilizaţiei tehnice şi de prăbuşire a civilizaţiei spirituale. Această afirmaţie a fost făcută anterior holocaustului fiind confirmată în mod tragic de acesta dar şi de genocidul comis împotriva propriilor popoare de către comunişti în Uniunea Sovietică, China şi Cambodgia, ţări în care comunismul nu a fost impus de o putere străină.

Convingerea mea este că istoria ultimelor milenii demonstrează că omul nu mai poate evolua biologic dar că OMENIREA (nu omul!) are în spate necesitatea saltului SPIRITUAL în evoluţie şi că acesta nu implică decât conştientizarea şi transpunerea consecventă în viaţa socială a regulilor dictate de Decalog, cod de legi a cărui esenţă poate fi regăsită ca pilon fundamental în toate religiile.

În cadrul unei discuţii pe care am purtat-o cu domnul profesor Haranguş Cornel (rectorul Universităţii Tibiscus din Timişoara), domnia sa a formulat o teză cu care sunt întru totul de acord şi pe care o consider de o importanţă esenţială (citez din memorie):
“Modul în care Huntigton operează cu termenul de “război al civilizaţiilor” este complet greşit (şi eu eram convins de faptul că teza conform căreia civilizaţia occidentală ar fi net superioară celorlalte civilizaţii denotă un primitivism naţionalist similar ideologiei naziste). Noţiunea de “război al civilizaţiilor” este însă foarte utilă pentru că poate fi utilizată pentru a explica modul de funcţionare al societăţii umane, mai exact mecanismele crizelor care au zguduit-o mereu. Există într-adevăr un război al civilizaţiilor, dar acesta se desfăşoară în interiorul tuturor societăţilor şi este cauzat de natura contradictorie a fiinţei umane care are o componentă ascetică (expresie a instinctului de conservare a individului care trebuie considerat atât fiinţă biologică cât şi ca fiinţă socială, instinct care sfidează legile entropiei – în religie acestui termen îi corespunde termenul de “fire dumnezeiască”) şi o componentă entropică (expesie a naturii materiale a omului, natură care se supune legilor entropiei – în religie acestui termen îi corespunde termenul de “fire păcătoasă”). Trebuie conştientizat faptul că adevăratul război al civilizaţiilor se poartă între civilizaţia ascetică şi civilizaţia entropică.”

Susţin că afirmaţia anterioară este echivalentă cu binecunoscuta afirmaţie (ce-i drept criptică) a lui Andre Malraux “Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”. Ambele afirmaţii nu fac însă altceva decât să repete cu alte cuvinte o teză clar formulată de Buda în urmă cu două milenii şi jumătate:
“Normele etice care conduc la o existenţă îmbunătăţită prin reîncarnare sunt dictate de îndeplinirea îndatoririlor sociale. Acestea cuprind datoria de a face fapte de caritate şi de a respecta cele cinci porunci care constituie nucleul codului moral budist. Poruncile cuprind interdicţia de a ucide, de a fura şi de a minţi precum şi imperativul ca omul să evite comportamentul sexual imoral şi consumul de substanţe halucinogene. Prin respectarea acestor porunci pot fi depăşite cele trei rădăcini principale ale răului: lăcomia (invidia), ura şi amăgirea”. (susţin că “reîncarnarea” poate fi considerată simbolul perpetuării societăţii).

Textul anterior evidenţiază cred elocvent esenţa comună a budismului, iudaismului, creştinismului şi islamului precum şi faptul că esenţa acestor religii milenare este incompatibilă cu filosofia de viaţă postmodernă corespunzătoare poruncii “Sex, drugs and rock´n roll!”. Cred că este de asemenea evident faptul că această filosofie de viaţă postmodernă erodează constant şi sigur în Occident valorile impuse de iluminism şi a generat în societatea românească cultura manelelor.

Convingerea mea:
Pentru a putea analiza evoluţia în timp a civilizaţiei spirituale a unei societăţi sunt suficiente două variabile: respectul faţă de proprietate şi respectul faţă de valorile familiei. Este evident faptul că aceste variabile nu pot varia decât între limitele unui sistem probabilistic (0, 1) numărul zero corespunzând lipsei totale de respect iar numărul unu respectului deplin faţă de fiecare din valorile respective. Dacă reprezentăm într-un spaţiu cartezian tridimensional graficul acestei evoluţii se obţine o curbă sinusoidală neregulată. Istoria demonstrează că saltul este posibil în evoluţia civilizaţiei spirituale (prin revoluţie) dar subliniază totodată că graficul evoluţiei civilizaţiei spirituale în timp NU nu este o curbă ascendentă ci una sinusoidală – lumea din statele germane din perioada iluminismului a fost mult mai bună decât lumea din Germania nazistă, lumea din perioada republicană a Romei antice a fost evident mai bună decât lumea din perioada decadenţei imperiului Roman.

În sprijinul afirmaţiei că evoluţia societăţii NU este liniară propun următoarea paralelă istorică:

“O renumită decizie a Senatului din anul 186 îen a interzis sebarea misterelor dionisiace, numite bacchanalii, în întreg spaţiul de influenţă al Romei… Pe la mijlocul secolului I îen această interdicţie ajunsese în stadiul de a fi complet ignorată (în ciuda binecunoscutului dicton latin Dura lex sed lex) şi se pare că Iulius Caesar a fost cel care a reintrodus în mod oficial în Roma cultul bacchanaliilor.” http://imperiumromanum.com/religion/antikereligion/bacchus_01.htm

“În viziunea lui Joseph II trândavia – indiferent dacă era motivată laic sau religios – şi viciille erau orientate împotriva statului şi a funcţiei de asigurare socială pe care trebuia să o îndeplinească acesta. În anul 1770 o “comisie de pudoare” a transmis în Viena un semnal foarte clar prin faptul că prostituatele cunoscute public au fost prinse, tunse şi condamnate să măture străzile.” (Illustrierte Deutsche Geschichte ISBN 3-625-10428-8)
În Occidentul contemporan, în virtutea poruncii postmoderne esenţiale care interzice orice fel de discriminare, prostituţia şi proxenetismul sunt considerate meserii onorabile şi nu se poate pune problema interzicerii pornografiei şi a reclamei făcute prostituţiei.

Până în anii ‘60 în lumea occidentală afişarea publică a homosexualităţii era considerată infracţiune. Astăzi, în virtutea poruncii postmoderne anterior amintite, în trei state Europene – şi probabil foarte curând în întreg spaţiul UE – au fost adoptate legi care stabilesc o echivalenţă deplină între drepturile acordate unui cuplu heterosexual (căsătoriei) şi drepturile acordate unui cuplu homosexual. Sub incidenţa echivalenţei intră şi dreptul de a adopta copii. Consider că acordarea acestui drept nu constituie o noutate în istoria omenirii, întrucât cred că este evident faptul că asemenea adopţii erau posibile şi în perioada de decadenţă a Greciei şi Romei antice (ştiut fiind faptul că sclavul – copilul destinat adopţiei – era doar o marfă care putea fi vândută).